Laika, primul animal trimis în spațiu și prima ființă decedată în afara Pământului. „Nu am învățat suficient din misiune pentru a justifica moartea câinelui”

Anul acesta se împlinesc 67 de ani de la moartea uneia dintre cele mai faimoase și mai compătimite cățelușe din lume: Laika. Primul cățel care a fost trimis în spațiu, în scop experimental, și care din păcate s-a integrat universului odată cu explozia navetei spațiale în care se afla.

Laika avea aproximativ 3 ani în momentul în care, la 3 noiembrie 1957, a fost trimisă în spațiu la bordul navetei Sputnik 2, într-o misiune care a făcut parte din programul sovietic de explorare a spațiului și a avut ca scop testarea efectelor zborului în spațiu asupra organismelor vii, inclusiv dacă acestea ar putea supraviețui condițiilor extreme ale zborului în spațiu și expunerii la radiații și microgravitație.

• O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
• S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu

„Am rugat-o să ne ierte și chiar am plâns când am mângâiat-o pentru ultima dată”, declara biologul rus Adilya Kotovskaya (1927 – 2020), rememorând ziua în care și-a luat rămas bun de la cățelușa Laika, un patruped luat de pe stradă care urma să intre în istorie ca prima ființă vie care a orbitat în jurul Pământului, pornind, din păcate, într-o călătorie cu sens unic.

Laika, primul cosmonaut din lume

„Dar lucrurile nu au mers exact conform planului, iar câinele a reușit să supraviețuiască doar câteva ore, zburând în jurul Pământului de nouă ori”, scrie Thejournal.ie. „Aceste nouă orbite în jurul Pământului au făcut din Laika primul cosmonaut din lume – sacrificat de dragul succesului viitoarelor misiuni spațiale”, a mai declarat Kotovskaya, care de altfel s-a declarat mândră de munca sa de pionierat în calitate de om de știință care a pregătit-o pe Laika și alte animale spațiale timpurii.

Liderul sovietic de atunci, Nikita Hrușciov, a văzut realizarea ca pe o oportunitate de a demonstra superioritatea tehnologică și militară a Uniunii Sovietice față de Statele Unite. În perioada Războiului Rece, competiția dintre cele două superputeri era intensificată, iar fiecare realizare în domeniul tehnologiei spațiale era percepută ca o victorie simbolică. Călătoria lui Laika nu doar că a demonstrat capacitățile tehnice ale sovieticilor, dar a fost și un mesaj clar adresat americanilor: Uniunea Sovietică era capabilă să își dezvolte programele spațiale într-un mod menit să le depășească pe cele ale Statelor Unite.

Laika nu avea șanse de supraviețuire

Dar, deși Hrușciov și liderii sovietici s-au bucurat de succesul inițial al misiunii, reacțiile internaționale au fost mixte. Pe de-o parte, mulți oameni au admirat curajul și inovația implicate în expediție; pe de altă parte, existau îngrijorări etice legate de utilizarea animalelor în experimentele spațiale. Laika nu avea șanse de supraviețuire la întoarcerea pe Pământ; aceasta a murit în timpul zborului din cauza stresului termic și a lipsei de oxigen.

Astfel, călătoria lui Laika nu a fost doar o ispravă tehnologică; ea a servit ca un instrument politic menit să demonstreze puterea Uniunii Sovietice în fața Americii. Hrușciov a folosit acest succes pentru a-și consolida poziția atât pe plan intern cât și internațional.

Într-un efort de propagandă bine sincronizat, zborul a avut loc chiar înaintea celei de-a 40-a aniversare a revoluției bolșevice, la 7 noiembrie.

„Kotovskaya și-a amintit că înainte de Laika mai mulți câini fuseseră aruncați în spațiul suborbital pentru scurte perioade de câteva minute pentru a verifica dacă este posibil să supraviețuiască în imponderabilitate”.„Dar acum era timpul să trimitem unul în spațiu”.

De ce a fost aleasă Laika?

De asemenea, pentru această misiune, fuseseră selectați mai mulți candidați canini, ulterior trecuți prin tot felul de antrenamente și pregătiri și hrăniți inclusiv cu mâncare „spațială”.

Biata Laika, erou fără voia ei, era un câine corcitură în vârstă de aproximativ trei ani și cu o greutate de 6 kg. La fel ca restul cățeilor candidați, fusese luată de pe o stradă din Moscova în timp ce se plimba.

„Am ales cățele pentru că ele nu trebuie să ridice un picior pentru a urina, ceea ce înseamnă că au nevoie de mai puțin spațiu decât masculii”, spunea Kotovskaya. „Și am ales vagabonzii pentru că sunt mai descurcăreți și mai puțin pretențioși”. Altfel, din motive de publicitate, așa cum relata presa sovietică, patrupezii trebuiau să fie arătoși, și implicit fotogenici, și cu toții au primit nume.

Laika (al cărei nume înseamnă, literal, „lătrătorul”) a fost într-un final aleasă din cinci sau șase candidați pentru că era descurcăreață, docilă și pentru expresia sa ușor mirată.

Temperatura din capsulă a început să crească necontrolat

„Desigur, știam că era destinată să moară în timpul zborului, deoarece nu exista nicio modalitate de a o aduce înapoi – nu era posibil la acea vreme”, a continuat Kotovskaya, care în ajunul misiunii a dorit să-și ia rămas bun de la cățelușă și i-a oferit o ultimă mângâiere.

Satelitul Sputnik care o transporta pe Laika a decolat cu o rachetă la ora 5:30 dimineața, ora Moscovei, din Kazahstan, unde Uniunea Sovietică avea să își bazeze ulterior cosmodromul Baikonur.

Ca și cum nimic nu s-a întâmplat

Pentru moment, totul părea că merge normal, cu excepția faptului că bătăile monitorizate ale cățelușei Laika se aceeleraseră foarte mult, pentru ca mai târziu, acestea să revină la normal. „Apoi, brusc, în timpul celei de-a noua orbite a Pământului, temperatura din interiorul capsulei a început să crească necontrolat, ajungând la peste 40 de grade celsius, din cauza izolării insuficiente de razele Soarelui. Speranța era ca Laika să rămână în viață timp de opt până la 10 zile, dar în schimb a murit din cauza supraîncălzirii și deshidratării, după câteva ore”. Laika murise, dar știrile transmise la postul de radio sovietic curgeau ca și cum nimic nu s-a întâmplat, anunțând în mod fals că totul este în regulă, inclusiv Laika. De asemenea, pentru că vestea morții trebuia la un moment dat anunțată public, s-a ales ca versiune oficială să se spună că ar fi murit după ce a mâncat otrava administrată în mâncare pentru a evita o moarte dureroasă la reintrarea în atmosfera Pământului. Moscova a menținut această ficțiune timp de mulți ani.

Satelitul care transporta rămășițele Laikăi a ars în atmosferă cinci luni mai târziu, la 14 aprilie 1958, deasupra grupului de insule Antile.

Laika a murit fără dureri, dar…

După ce s-a aflat că a murit Laika, au apărut, evident, reacțiile oamenilor, cei mai mulți fiind indignați și triști de soarta ei și mulți condamnând experimentul ca fiind inuman, monstrous, oribil și lipsit de etică, cu toate încercările oamenilor de știință ruși de a asigura publicul că Laika a murit fără dureri, chiar dacă a fost stresată în cea mai mare parte a zborului, și că a adus contribuții neprețuite științei spațiale.

„În cadrul Uniunii Sovietice, Laika și camarazii ei erau văzuți ca niște eroi”, scria New Yorker. „Mai mult, erau niște eroi pe care comuniștii îi puteau comercializa în siguranță. Și după cum scrie Olesya Turkina în Soviet Space Dogs (Câini spațiali sovietici), în socialism, nișa ocupată de cultura populară în societatea capitalistă era supusă unui control ideologic strict. Și asta deoarece Kremlinul considera câinii siguri din punct de vedere ideologic, primele staruri pop sovietice, apărând pe toate produsele imaginabile – cutii de chibrituri, lame de ras, cărți poștale, timbre, ciocolată, țigări. Câinii spațiali de mai târziu, precum celebrele Belka și Strelka, au fost aduși la sol vii, iar cățeii lor au fost folosiți ca ambasadori internaționali ai bunăvoinței. De fapt, animalele erau atât de iubite încât, atunci când Yuri Gargarin a ajuns pe orbită, în 1961, se spune că ar fi spus: Sunt primul om în spațiu sau ultimul câine?” La începutul aceluiași an, NASA a trimis în spațiu un cimpanzeu pe care l-a numit Ham, deși numele său original era Chop-Chop Chang. Au urmat multe alte animale – șobolani, șoareci, broaște, pești, salamandre, chiar și țestoase. Prima pânză de păianjen „extraterestră” a fost țesută în 1973).

Câinii, siguri din punct de vedere ideologic

Dar povestea Laikăi conținea un secret întunecat. În 2002, la patruzeci și cinci de ani după eveniment, oamenii de știință ruși au dezvăluit că ea a murit, probabil în agonie, după doar câteva ore pe orbită. În graba de a trimite un alt satelit în spațiu, inginerii sovietici nu au avut timp să testeze corespunzător sistemul de răcire al Sputnik 2; capsula supraîncălzindu-se. Aceasta a rămas pe orbită timp de cinci luni cu Laika înăuntru, apoi a plonjat în atmosferă și a ars deasupra Caraibelor, un coșciug spațial devenit stea căzătoare. Turkina îl citează pe unul dintre oamenii de știință însărcinați cu programul lui Laika: Cu cât trece mai mult timp, cu atât îmi pare mai rău pentru asta. Nu ar fi trebuit să o facem. Nu am învățat suficient din misiune pentru a justifica moartea câinelui”. Declarația îi aparține lui Oleg Gazenko și a făcut-o în 1998, după prăbușirea regimului sovietic.

În 1957, Poșta Română a emis celebrul timbru cu imagina cățelușei – „Laika, primul călător în cosmos”. Mai mult, Laika este comemorată inclusiv sub forma unei statui și a unei plăci la Star City, centrul rus de pregătire a cosmonauților, statuia fiind poziționată în spatele cosmonauților, și reprezenând-o pe Laika cu urechile ridicate. Mai există Monumentul cuceritorilor spațiului din Moscova, construit în 1964, care o include și pe Laika și un alt monument dedicat eroinei canine, la 11 aprilie 2008, la instalația militară de cercetare, acolo unde personalul a fost responsabil cu pregătirea Laikăi pentru zbor.

Surse:

https://www.newyorker.com/tech/annals-of-technology/remembering-laika-space-dog-and-soviet-hero

https://www.thejournal.ie/laika-dog-anniversary-3675507-Nov2017/

https://www.britannica.com/topic/Laika

Vă mai recomandăm să citiți și:

Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în spațiu. „Nu văd niciun Dumnezeu aici sus”

De ce este „convins” Dumitru Prunariu că oamenii nu sunt singuri în Univers?

Vor trăi oamenii și pe alte planete? Dumitru Prunariu: „Se vor produce transformări în organismul uman”

Dumitru Prunariu: „În spațiu ești cetățean al planetei. Ești om”